Epava avionului AirAsia dispărut duminică a fost găsită

Epava avionului AirAsia dispărut duminică a fost găsită
Publicat: 31/12/2014, 12:21

Șase dintre cadavrele recuperate purtau veste de salvare. În cursul nopții, salvatorii au recuperat un al șaptelea cadavru. Echipele de salvatori cred că mulți dintre pasageri sunt la bordul epavei. Unul dintre piloții implicați în căutări a declarat că trei dintre oamenii morți găsiți se țineau de mână. „Sunt între șapte sau opt cadavre. Trei dintre persoane au murit ținându-se de mână, așa i-a scos apa la suprafață”, a declarat pilotul, citat de CNN

Autoritățile ar fi anunțat familiile pasagerilor că epava avionului AirAsia a fost detectată pe fundul Mării Java, însă nu știu dacă aeronava este întreagă sau s-a rupt la impact, potrivit CNN.

Vremea rea îi impiedică pe salvatorii indonezieni să reia operațiunile de căutare în zona unde s-a prăbușit avionul AirAsia, dispărut duminică în largul Indoneziei. Sute de salvatori, militari și politiști așteaptă până când vremea se va ameliora.

„Când vremea se va îmbunătăți, vom transporta cadavrele la Pangkalan Bun”, cea mai apropiată localitate care dispune de o pista de aterizare, a declarat Bambang Soelistyo, cel care conduce operațiunile de căutare la locul prăbușirii zborului zborul QZ8501.

Statele Unite vor trimite o a doua navă pentru a participa la operațiunile de căutare a avionului AirAsia.

Avionul companiei AirAsia (zborul QZ8501) a dispărut duminică la scurt timp după ce decolase din Surabaya, al doilea oraș din Indonezia ca mărime. Cursa avea destinația Singapore. La bord se aflau 162 de persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×